Breaking Point

Ma uit peste caietele de clasa a cincea a lui fii-miu.  D-zeule cate teme poate sa aiba in fiecare zi?! Evident, ca orice copil de bani gata urmeaza o scoala de stat. Aici, pare ca profesorii liciteaza la teme: cine da mai mult? Ritmul este draconic, in fiecare zi alte formule, alte exercitii, alte compuneri si descompuneri. Printre toate acestea este strecurata si lectura facultativa care ulterior devine obligatorie. Toata programa este parcursa pompieristic, o metoda de predare care ii descurajaza pe copii, ii demotiveaza si in cele din urma ii lasa fara apetitul de a mai invata ceva. O programa care deformeaza in loc sa formeze.

Urmareste putin acest ciclu care se repeta de la o generatie la alta. Copiii incep bine clasele primare, apoi tempoul se pierde pe parcurs. Dintr-o clasa in care calificativul “satisfacator” este ocazional, in 6-7 ani de scoala ajunge sa fie un obiectiv decent pentru orice elev. Apoi, copiii (de-acum adolescenti) ajung la evaluare si profesorul ii intreaba: “cum ati ajuns voi pana intr-a opta?!” Pai, dumneata trebuie sa-ti pui aceasta intrebare mai, Dom’ Profesor! Din pacate, ai stat mai mult cu spatele la ei si cu fatza la tabla, urmand constiincios programa ministerului si nu ai apucat sa le vezi privirile veline la ce scriai pe tabla. Se suna de iesire, tu bifai inca un punct parcurs din programa iar ei bifau inca o zi pierduta la scoala.

La 18 ani ajung la BAC si reusesc sa-si luxeze incheietura (daca nu din prima, din a doua) cu cateva propozitii destepte dintr-un comentariu de 35 de file din “Baltagul” si sa smulga de-un sase. Apoi, se uita confuzi la intersectia dintre o facultate particulara, oricare ar fi ea (varianta fericita) si afisul de angajare de pe vitrina patiseriei din coltul blocului, ca de! In scoala nu le-a spus nimeni care este potentialul lor si nici catre ce ar fi mai bine sa se orienteze…

Vineri, 19 iulie, la Doru Panaitescu & Friends

Doru este poate cel mai neconventional personaj din online-ul romanesc: trainer, explorator, fotograf, blogger, marketer si chiar ghid turistic (scuze daca am omis vreo titulatura). Vineri sarbatoreste 6 ani de activitate independenta, ocazie cu care m-a invitat sa tin o prezentare despre e-commerce. Asa ca am deschis ppt-ul, l-am sters putin de praf si m-am apucat sa scriu in el. Insa, cum cel mai mare chin al unui practician de ecommerce este sa-l ridici de la masa de lucru si sa-l pui sa explice in terorie cu ce se ocupa el, iti marturisesc ca m-am lovit de acel “writer’s block”. Daca ai vreo idee despre ce ti-ar place sa stii despre ecommerce, insa fara sa ma pui sa citesc viitorul dintr-un glob de sticla, pune te rog un comentariu. Ofer recompensa!

Multumesc Doru si la multi ani!

Mutam vasul…

Din seria articolelor legate de economia de timp. Nu am putut sa inteleg niciodata o practica foarte uzitata, in special de catre marile companii, prin care sedintele zilnice le consuma angajatilor cea mai mare parte a timpului. Personal, le consider ca fiind cea mai elocventa masura a ineficientei si a lipsei de incredere a managerului in propria echipa. In plus, responsabilitatea pentru rezultate devine intrucatva colectiva iar cei mai multi dintre noi am cunoscut deja rezultatul acestei mentalitati.
Incep sedinta la 10.00 si o termin la 12.00. De la 13.00 si pana la 14.00, cei mai multi iau masa, la ora 18.00 majoritatea “rupe usa”. Daca mai punem in calcul timpul petrecut la cafea si tigari, ne apropiem de un dezastru.
Fiecare dintre membrii echipei trebuie sa devina un indicator intr-un proiect, pentru ca atunci cand vine vorba despre timp, absolut orice actiune are un cost. Cu cat iti canalizezi resursele unui proiect (vorbim de cele umane) in actiuni, cu atat mai mult vei avea o masura a eficientei.
De exemplu, putem imprumuta cu succes aceasta practica de la companiile care ofera servicii de programare, unde durata a unui simplu task este inregistrata intr-un soft. In cazul magazinelor online este mult mai simplu, pentru ca majoritatea actiunilor membrilor echipei sunt inregistrate. In ambele situatii vorbim despre un simplu soft care poate face diferenta.
Rapoarte de activitate, memo-uri, ppt-uri sunt “useless”.

Imi vine in minte un banc pe care l-am auzit demult.
Doua pescadoare la o distanta mica unul fata de celalalt. Unul japonez, celalat rusesc. Japonezul prindea peste de rupea. Rusul, nimic!
La un moment dat, disperat de succesul pescadorului vecin, rusul ii cere o intalnire capitanului japonez pe care il intreaba:

- Bai, Akihiro! Ce faceti voi de prindeti atat de mult peste?

- Pai, cand nu prindem nimic mutam vasul, raspunde japonezul.

- Voi? Cum procedati?

- Noi, facem sedinta!, raspunde rusul.

Curs de pictura pe portelan la atelierul Wagner

Casa WagnerZilele trecute am intrat in “febra” Romanian Design Week si am zis sa incerc ceva ce nu am incercat niciodata: pictura pe portelan. Evident, sigura mea experienta cu obiectele din portelan s-a limitat la partea culinara, o farfurie goala asezata in fata mea fiind ceva extrem de dezamagitor.
Am profitat de faptul ca Wagnerarte organiza un curs de pictura si mi-am zis: “Why not!”

Un curs de arta? Poate. Personal as plasa o astfel de experienta in zona relaxarii creative, impreuna cu teatrul.
Showroom-ul este de asemenea un loc pe care merita sa-l vizitezi macar pentru 15 minute. Atentia la detalii, modul in care sunt folosite culorile pe obiectele din portelan si asamblarea elementelor in spatiul de expunere sunt lucruri pe care nu le vezi in fiecare zi impreuna, atat de bine armonizate.

Poate ca suna putin prea elogios, insa intr-o piata dominata de competitia pretului mic si a ideilor aduse de afara, pare greu de crezut ca cineva s-a gandit sa creeze local, sa vanda local (deloc ieftin) si cine stie, poate ca in curand va vinde global. Irina si Ana Wagner sunt detinatoarele afacerii si puteti afla mai multe cu o cautare pe Google.

In fine! Am plecat de la cursul de pictura si am ajuns la modelul de afacere. Aici sunt restul pozelor de la curs.

The Big 40!

BeerO varsta la care unii se gandesc cum au trecut anii, altii fac suma realizarilor (casa, doua masini, cont in banca etc), altii isi scriu propriile ratiuni, pe principiul ca odata cu varsta devii mai intelept.

Tot ce pot spune este ca ma simt plin de viata (nu m-am simtit demult atat de bine) si de aproape 2 ani am lasat in urma acel, “da, dar”. Cam tarziu!
Ce este “da, dar”? Ah! Stai jos, pune-ti o bere si asculta-ma! Cum? Eu de ce nu beau? Pai sa spunem ca am reusit sa scap pana la urma de un obicei, deloc sanatos, cu care imi incheiam ziua… cam ultimii 12-13 ani.
Revin! Scopul nostru in viata este sa fim fericiti, insa intotdeauna exista un “da, dar”. Da, as fi fericit, dar ma bate la cap sefu’. Da, as fi fericit, dar nu reusesc sa ma fac placut de toata lumea. Da, as fi fericit, dar asta mic a luat nota mica la engleza si nici cu pianul nu prea se descurca.
In realitate, exceptand adevaratele probleme, fabricam pe banda o gramada de motive pentru a fi nefericiti iar ceilalti ne percep exact asa cum suntem: tristi, incrancenati, de evitat. Drop it! Aplica regula in sens invers pentru micile griji care devin mari probleme. O bucata din sandwich-ul tau il va bucura pe maidanezul din fata firmei, o cafea impartita cu o colega, o floare plantata in ghiveciul din balcon, o carte de colorat daruita unui copil, o bataie pe umarul unui coleg care s-a descurcat foarte bine cu un task dificil, o fotografie reusita, toate aceste exemple sunt mici momente care fac suma fericirii.
Investeste in tine, in corp si in minte! E cea mai buna investitie pe care o poti face iar acesta este cel mai bun sfat pe care ti-l pot da. Lucrurile nu se intampla repede, deci nu-ti pierde speranta! Continua sa faci asta in fiecare zi, cu moderatie si fara excese. Nimic nu se intampla cu viteza cu care dorim sa se intample.

Ai terminat berea? OK! Nu-ti mai dau alta pentru ca tin la sanatatea ta. Sanatate! Ma bucur ca ai trecut pe aici!

 

 

Strategia abordarii aparatului de sucuri si sandwich-uri

In fine, vending machine… asa, ca sa sune mai englezesc. Poate vei crede ca am innebunit.
Cum sa scriu despre asa ceva?! Ei bine, nu-i o gluma! Ma gandesc foarte serios daca nu cumva ar trebui chiar sa lansez un ghid in sistem wiki, in care fiecare sa contribuie cu propria experienta acumulata din confruntarea cu acest gen de aparate.
Par simple, dar nu sunt. Daca nu te descurci vreodata cu un program sau cu instalarea vreunui plugin, dai cautare pe Google si gasesti mii de solutii, pentru aceste aparate, nu!
Experienta mea cu aparatul de sucuri este bazata pe multe experiente de cumparare nasoale: bani lasati in aparat (pentru ca nu mai aveam cum sa-i recuperez) sau cumparaturi de compromis.

Deci, sa trecem la treaba!

1. Nu introduce niciodata o bancnota de 10 RON daca intentionezi sa cumperi ceva de 3 RON. Probabilitatea de a nu primi restul de 7 RON este de 98%.

2. Daca intentionezi sa cumperi cu bancnote de 1 RON si cu fise de 50 de bani, trebuie sa introduci intai bancnotele cele mai uzate, fisele si abia la urma bancnotele noi. Altfel risti sa faci banii cadou urmatorului venit, in cazul in care nu ai altii de back-up.

3. Daca alegi un suc si o punga de covrigei, ordinea trebuie sa fie exact aceasta, pentru a evita ca sticla grea sa cada peste covrigei.

Si nu in ultimul rand, nu uita ca aparatului de sucuri este cel mai incapatanat vanzator. Nu va reactiona pozitiv nici daca-l iei la suturi.

Nota bene. Daca esti expert in abordarea unui anumit tip de aparat, trimite-mi propunerea ta si o voi publica sau daca ai deja un blog, o poti scrie chiar pe blogul tau. Important este sa vina din experienta personala si cu recomandari utile.

Vocea ratiunii cu glas de clopot

Oameni, situatii, experiente frumoase sau experiente urate adunate in ani si ani vor contribui din plin la formarea convingerilor personale despre viata, despre cariera, despre propria conduita, despre ce iubesti sau despre ce urasti cel mai mult. Mai jos sunt cateva rationamente personale, care au inceput sa devina convingeri dupa ce naivitatea tipica unei minti tinere a inceput sa se erodeze. Ele iti vin in minte si te trezesc ca un sunet de clopot atunci cand te lovesti de o situatie pe care ai mai trait-o si prevezi parca ce ar trebui sa urmeze. Te activezi imediat si devii ofensiv. Convingerile vin in mare parte din experienta profesionala, pe unele este posibil sa le fi vazut scrise candva de altcineva si sa le fi adoptat dupa ce le-am verificat in viata reala.

1. Atunci cand te implici intr-un proiect pentru un om de afaceri bogat, mana lui va ajunge pana la buzunar, dar nu va scoate nimic de acolo. E doar gestul care l-a facut sa devina un om bogat.

2. Nu promite niciodata nimic cuiva care are obiceiul sa ceara promisiuni. Vei face eforturi mari sa iti respecti cuvantul, iar pentru el va fi ceva firesc. Continue reading

Cele 3 semne ale celor mai lamentabile incercari de frauda cu cardul

Am scris acest articol pentru cei aflati la inceput de drum in ecommerce, cei mai putin obisnuiti cu comportamentul clientilor pe internet. Se pare ca magazinele online cele mai “vanate” par a fi cele mai mici. De aceea, nu doresc sa vin cu explicatii savante (personal, consider ca imi pierd timpul citindu-le), pentru ca nu pot face asta cu un subiect ce necesita o abordare atat de frusta. Cele mai multe afaceri incep cu bune intentii si cu o abordare transparenta din partea proprietarului, prin care totul este expus cinstit, cateodata naiv.

1. Primul semn, din care reiese ca userul n-are nici cea mai vaga idee despre cati bani sunt pe cardul pe care il foloseste. El va alege un produs (de obicei foarte scump), pe care va incearca sa-l achite cu cardul, sperand ca totul va reusi “one shot”. In cazul in care tranzactia nu va reusi, va incerca inca o comanda pentru un produs mai ieftin si tot asa, pana ce valoarea comenzii se potriveste cu suma disponibila pe card sau cu suma Continue reading

Men, we can!

Cand vii dinspre Bragadiru, pe centura, te intampina vreo doua duzini de negustori ambulanti si nu doar atat.

Cat stai la coada, trec pe langa tine tot felul de tipi cu: incarcatoare de telefon, dummy-uri pentru centuri, adidasi, maimute de parbriz, carti de rugaciune, placute de inmatriculare cu nume de pus in parbriz, covrigi, banda adeziva, truse de scule si, catre finalul cozii, babe care se inchina cu mana intinsa. Probabil ca vanzatorii au anticipat primii ca genul acesta de cadouri pot inlocui cu succes clasicele zambile si martisoare.

Cum suna? “Draga mea, o maimuta de plus agatata pe luneta masinii tale si o placuta cu “spaima bordurilor” sunt exact ce iti trebuie pentru a-ti creste stima de sine”. Evident, este o gluma. Mult mai jalnice sunt reclamele care au inundat calupurile publicitare cu mesaje de genul: “Este 1 Martie…”, “Tu ce cadou ii iei de 1 Martie?”, “Promotie de 1 Martie” sau “Cele mai tari cadouri de 1 Martie”. Come on!

Domnilor! E luna lor, a primaverilor din viata noastra. Fiti creativi si puneti ceva interesant pentru ele langa punga cu sticle de bere pentru acasa.

Scoala vietii

Iti marturisec ca am vazut multe porcarii trecute in CV-uri, insa asta m-a lasat cu gura cascata, la propriu. Cum sa treci in CV, la studii, “Scoala vietii”?! M-am gandit de doua ori daca merita sa vorbesc despre asta sau nu.

CV-ul este fisa ta profesionala si personala, in care te prezinti in mod sintetic catre un potential angajator si reprezinta prima ta sansa de a obtine un interviu. Angajatorii au obiceiul sa-i cheme la interviu pe candidatii care se potrivesc cel mai bine cu nivelul de experienta ceruta de postul respectiv si/sau a caror mod de prezentare a CV-ului rezoneaza cu valorile echipei. Nimeni nu va dori sa aduca intr-o echipa de profesionisti pe cineva care tine cu orice pret sa impresioneze sau, pe romaneste, “sa ia fata”.

Nu brava si nu-ti umple CV-ul cu tot felul de “artificii”. De fapt, nu cred ca ti-ai dori sa fii vreodata angajat de cineva pe care l-ai impresionat cu “scoala vietii”.