Interviul

Ma pregateam sa inchei o zi in care cea mai mare parte a timpului o petrecusem in interviuri. Ramasese un singur CV si trageam nadejde ca voi avea macar un candidat pe lista scurta dupa ce ceilalti esuasera lamentabil la o intrebare simpla pentru care nu exista un raspuns corect sau gresit. Ma interesa perspectiva fiecaruia asupra viitorului job aratandu-le unde vor fi plasati in echipa, apoi le ceream parerea. Eram dezamagit de faptul ca nu se oboseau macar sa incerce sa-si foloseasca imaginatia. Daca cineva ne-ar fi privit din pragul usii in momentul intrebarii, ar fi confundat sala de intalnire cu muzeul figurilor de ceara.

Ana, HR-ista (asa cum ii spuneam eu), se ocupase de primirea d-soarei candidat si incepuse cu un set de intrebari formale. Imi placea dezinvoltura cu care tipa raspundea intrebarilor si lucrurile pareau ca merg in directia corecta. Parea multumita de job-ul ei, asa ca am intrebat-o: Continue reading

    Platesti, deci esti de vina.

    roadStii plicurile acelea cu dreptunghi negru pe care ANAF-ul se incapataneaza sa ti le trimita indiferent daca ti-ai platit sa nu taxele? Nu ai cum sa nu le stii! Macar o data in viata ai primit unul iar daca ai un SRL, acele plicuri vor fi garantia faptului ca existi.

    Uite asa am luat la cunostinta ca datorez statului suma de 19 lei dintr-o diferenta de TVA, care in mai putin de 24 de ore s-a facut 219 lei din cauza ca, asa cum am aflat la ghiseu, s-a mai adaugat o amenda pentru rovinieta. “Asta e!”, mi-am zis, “Neatentia se plateste”. Drept sa-ti spun, imi era cam greu sa dovedesc daca am sau nu dreptate, pentru ca nu tin acele bonuri tiparite cu cerneala simpatica, deci oricum as lua-o, eram de vina. Am platit si am plecat.

    Au trecut patru ani de la aceasta intamplare. Alt plic, de data aceasta A4 (fara chenar) si destul de gros, in care un cabinet de recuperari ma anunta ca ii datorez suma de 690 lei, reprezentand penalitati datorate CNADNR-ului plus cheltuieli de judecata. Practic, un intreg complet de judecata se intrunise si stabilise ca ma fac vinovat de incalcarea legii. Sentinta se pronuntase in lipsa mea, pentru ca evident, nu aveau cum sa ma gaseasca. Continue reading

      Un sait.

      Una dintre cele mai importante etape in lansarea unei afaceri pe internet este cea de planificare, atunci cand toate informatiile sunt aduse “la masa” si apoi documentate. Acestea vor fi baza planului de proiect, a costurilor ce vor deriva din efortul echipei si a duratei de executie. In felul acesta, clientul va avea in vedere intregul portret al afacerii sale pe internet, iar agentia se va asigura ca va livra proiectul in timpul, costul si la calitatea dorita de catre acesta.
      Daca esti manager de proiect la inceput de cariera in ecommerce si te afli in aceasta etapa, iti recomand sa eviti cat poti presiunea clientului de a vedea ceva imediat. Simtul urgentei al acestuia in combinatie cu dorinta ta de a-l prinde, se armonizeaza repede intr-o combinatie daunatoare. Noteaza-ti obiectivele, detaliaza-le, revizuieste-le si aproba-le impreuna cu clientul. Odata stabilita aceasta etapa, vei avea siguranta (cel putin la nivel scriptic), ca nu vor veni cereri ulterioare cu impact major in costul si durata proiectului.

      Cu ceva timp in urma, un prieten m-a rugat sa ne intalnim. Avea un magazin online care, spre deosebire de divizia offline, reusise sa performeze  putin spre deloc. Magazinul online parea un set de lipituri, o adunatura de informatii incoerenta, navigare greoaie si bannere cu 25% reducere se tineau scai de tine, chiar si in pagina de comanda.
      Tipul era nemultumit si acuza echipa de developeri de neprofesionalism.

      – Bine, dar cererea ta care a fost? Ce anume le-ai cerut?, l-am intrebat curios.
      – Un sait!, a venit prompt raspunsul.

        Suveniruri legate in pungi

        11741751_949999805062057_585854824_nCum incep sa ma obisnuiesc cu sintagma, “Ca la noi la nimenea”!, ma si lovesc de cate un eveniment menit sa-mi zdruncine convingerea formata in ani de experienta.

        Cum sezonul estival s-a incheiat, undeva pe o insula in Mediterana, autoritatile locale dau marunt din buze analizand dezastrul unui proiect care avea ca obiectiv reciclarea. Ca sa nu o mai lungesc, iata ce s-a intamplat.

        Autoritatile din Sardegna s-au gandit sa le impuna turistilor si localnicilor, reciclarea. Nimic iesit din comun pana aici. Au investit in cutii de plastic de 20/50 cm bucata, pe care le-au livrat catre majoritatea locuintelor de pe insula si le-au spus oamenilor: “Reciclati”!

        Strategia lor era sa preia aceste cutii pe zile: azi hartie, maine plastic etc. Care zile? Nimeni nu a aflat vreodata. Si atunci, ce fac? Am 6 cutii pline iar astazi e vineri. Pe care dintre ele o scot in fata casei/vilei in care locuiesc ca turist? Le-as scoate pe toate, insa pe cea cu deseuri alimentare, parca nu-mi vine sa o tin o zi intreaga in soare apoi sa o duc inapoi in casa. Dupa trei zile, cutiile sunt toate aproape pline ochi si ma intreb daca nu cumva trebuie sa schimb aranjamentul camerei ca sa fac loc pentru gunoi. Asa ca le vars pe toate intr-o punga mare, pe care o las la drum de seara in coltul strazii. Bineinteles, am remuscari. Cel putin acasa am un tomberon al meu, care daca e plin, macar cer voie vecinului sa-l folosesc pe al lui, dar aici? Cu cine sa ma inteleg?!

        Dupa un timp, mi-au trecut remuscarile si nu pentru ca ma obisnuisem cu ideea, ci pur si simplu pentru ca am remarcat ca fiecare popas pe autostrada, fiecare strada principala sau teren viran avea cel putin doi, trei saci de gunoi lasati de turisti ca un mic semn de apreciere pentru autoritatile locale… si era doar inceputul sezonului…

          Bani din vioara

          Lucian Moraru - SonartDe ce muzicienii pot fi antreprenori de succes?

          Ca muzician, ai de ales: fie te asezi frumos pe scaunul orchestrei Operei Romane si urmezi partitura, fie incerci sa creezi, sa-ti definesti propriul stil, pentru ca acesta sa devina in cele din urma propria-ti semnatura. Puterea de a crea vine odata cu exercitiul, cu  interesul pentru noutate si perfectionare, plus o sclipire de geniu. Practic, creatia lor nu este intotdeauna este un raspuns la mediu. Cu cat este mai diferita, cu atat are sanse sa fie remarcata.
          Muzicienii vizionari gandesc antreprenorial. Practic, succesul sta chiar in mainile lor, desi, ca noi toti, ei activeaza intr-un segment in care concurenta este puternica.

          O vioara suna bine, nu-i asa? Insa, o orchestra suna si mai bine. Lucian (imagine) s-a orientat către mai multe directii: canta in diverse orchestre, organizeaza evenimente private si face parte din Traffic Strings, o formatie in care el si cativa muzicieni ca el si-au unit pasiunea pentru muzica si astfel au devenit mai interesanti pentru public. Pentru a duce sunetul la o calitate superioara, Traffic Strings inregistreaza si editeaza muzica intr-un studio de productie din Londra. Muzica este disciplina in care sincronizarea cu “partenerii” tai este vitala.

          Evident, analogia cu muzica mi s-a parut esentiala pentru ideea acestui scurt mesaj motivational. L-am dat pe Lucian ca exemplu pentru ca il cunosc si, momentan, este cea mai buna referinta pe care o am. Tu, eu si multi altii, nu cantam la vreun instrument. Cel putin, nu cat sa castigam bani din asta, insa putem invata ceva din asta. Continue reading

            Zambind la soare

            Tipul se bucura de soarele diminetii. Statea cu ochii inchisi si zambea. Mi s-a parut atat de natural, de contrastant cu agitatia de pe strazi. Pana sa scot aparatul, a deschis ochii, insa si-a pastrat zambetul.

            Street in Dublin

             

              Impresii de vacanta

              DelphiniaNu am niciodata asteptari exagerate atunci cand merg in vacanta in strainatate. Tot ce stiu este ca muncesc pe rupte un an de zile si am la dispozitie doar o saptamana in care ma pot bucura de vacanta. Despre toate povestile legate de cum sunt tratati romanii si mai ales ce parere au strainii despre turistii romani, va spun sincer, nici macar nu am rabdare sa le ascult. Atata vreme cata platesc pentru niste servicii, doresc sa primesc ceea ce platesc. Fara alte pretentii, fara interpretari… OK, cu interpretari.

              Nu stiu cum dracu’ mi se intampla ca aleg mereu extremele.
              Cu doi ani in urma, in Spania, am ales un hotel in care nu reuseai sa pui geana pe geana nici cu dopuri in urechi. Tot felul de indivizi dadeau petreceri in balcon pana pe la sase dimineata, urland odata la cateva minute tot felul de indemnuri de ultrasi, pe care doar ei le intelegeau. Nemti, francezi, italieni, nordici scoteau din ei tot ce invatasera mai bun pe stadioane sau D-zeu stie pe unde. Asa ca, dupa o saptamana de vacanta, eram in urma rau de tot cu somnul. Serviciile, personalul, mancarea – totul la superlativ, insa de zgomot nu am scapat.
              Anul trecut, in Grecia, am ales un resort (Delfinia) unde limba locala era germana si era plin de pensionari. Avantajul era ca gradina mediteraneana din jurul hotelului si faptul ca babalacii se culcau devreme se armonizau perfect intr-o liniste deplina.
              In cele 7 zile petrecute acolo, personalul hotelului mi s-a parut absent, cu exceptia a doua “acrituri” de la receptia hotelului, pe care nu prea aveai cum sa nu le remarci. Erau tot timpul preocupate cu altceva. De exemplu, inchirierea unei masini a durat o ora, fara sa primim vreo explicatie. De cate ori trebuia sa le cer ceva, ma incerca acelasi sentiment din fata ghiseului “Taxe si impozite”. Continue reading

                Afacerea cu zambete

                Botanic ViewBotanic View B & B din Dublin e o afacere de familie condusa de Bernie si PJ (asa cum se prezinta ei) iar daca prin confort si servicii excelente intelegi marmura in baie si un “garçon” care sa-ti duca valiza pana in camera, ei bine, nu vei gasi asta! Din contra, prima impresie este ca oamenii ti-au oferit o camera la ei in casa, ceea ce pe undeva era cam adevarat: carti pe rafturi, rufe stranse si lasate impaturite pe uscator, un scurt instructaj legat de unde trebuie sa arunci cartonul si unde plasticul si mai ales… shhh! Liniste!

                Micul dejun irlandez este compus din oua, fasole, carnati, cartofi, unt, gem, ceai, cafea si este servit de catre PJ in timp ce Bernie gateste pe muzica lui Tom Jones,  Joe Cocker samd. Esti vegetarian? Nicio problema! Se scot de pe farfurie carnatii si oul. Bon appétit!

                Te-am convins pana aici? Nu, normal! Pentru ca de fapt motivele pentru care afacerea primeste cele mai bune review-uri pe Tripadvisor sunt chiar proprietarii.

                Bernie si PJ te primesc ca pe o ruda a lor, cu un zambet care te fac sa te simti bine primit. PJ destinde atmosfera cu cate o gluma in timp ce are grija sa nu-ti lipseasca nimic de pe masa. Dupa micul dejun, Bernie lasa treburile gospodaresti, se asaza cu tine la masa, iti ofera o harta si cateva recomandari despre cele mai bune locuri de vizitat. Iti spune pe ce sa dai banii si pe ce nu, iar daca nu te descurci, nu-i nimic, “suna-ma!” La plecare, Bernie se asigura ca vei ajunge in timp la aeroport.

                Am intalnit afaceri de familie in care domina un soi de curtoazie pentru client, aproape exagerata. Se vedea ca proprietarii investisera mult in afacerea lor – grija pentru detalii, finisaje de calitate – insa modul lor nenatural de a fi, parea ca-i epuizeaza. Clientii simt asta! Nu stiu cum, dar chiar o simt…