Cat costa o intalnire?
Madalin Durca 22 February 2008
Cu ceva timp in urma, conduceam departamentul de marketing al unei companii in care activitatea era destul de intensa, proiectele se derulau pe banda iar termenele de executie erau demne de cartea recordurilor. Desi lucram deja de o perioada buna de timp cu diversi furnizori de servicii publicitare, intotdeauna se gaseau altii noi care promiteau preturi mai mici, calitate mai mare si alte povesti pe care insistau sa ti le spuna in fiecare zi.
Furnizorii cu care lucram, aveau deja o reputatie pe piata si se sincronizau bine cu ritmul nostru de lucru, pe cand ceilalti, apareau si dispareau zilnic. In plus, calitatea lucrarilor lor se dovedea pana la urma a fi mult inferioara, comunicarea se derula greu, adica exact pe dos.
Incercam sa scap de acest stres zilnic pasandu-i elegant.
Intr-o zi am cedat invitatiei unuia si am fost de acord sa stabilim o intalnire. Il amanasem destul de mult si nu stiam ce scuza sa mai folosesc. Tipul a venit cu mana goala, fara nici un material de prezentare, mi-a intins o carte de vizita modificata cu pixul si a inceput sa vorbeasca foarte dezinvolt in timp ce rula intre degete, ca pe o tigara, cartea mea de vizita. Era foarte documentat, stia destul de multe despre industrie, dar nu povestea nimic despre afacerea lui. La sfarsit ma intreaba: “Ia zi? Cum facem sa colaboram si noi?”