Poor minds, greedy hands

Am cateva conturi pe la diverse banci iar la una dintre ele am un credit. Zilele trecute m-am trezit cu o scrisoare prin care eram invitat sa-mi ridic cardul de credit. Problema cu cardurile in general este ca intotdeauna iti va lua de zece ori mai mult timp sa lichidezi un card decat sa-ti faci unul nou. Ca sa-ti faci un card este de ajuns sa dai un telefon iar ca sa il inchizi trebuie sa completezi vreo trei cereri.

Intr-una din zile m-a sunat o domnisoara de la aceeasi banca, s-a asigurat intai ca sunt cine trebuie, apoi a inceput sa-mi recite despre “nemaipomenitul” card de credit, cu intonatie, mai avea putin si incepea sa-mi cante. Am intrerupt-o politicos si i-am spus ca nu imi trebuie, iar monologul (caci despre dialog nu cred ca era vorba) s-a incheiat subit: “bine, o zi buna!”.

Mai sa fie. Cred ca au fost multi ca mine pe lista acestei domnisoare, insa oare se intreaba cineva de acolo vreun moment de ce nu am acceptat? Poate ca descopereau o problema cu rezolvare simpla. Sau poate aflau de ce imi platesc ratele la timp iar eu aflam de ce au trimis-o la plimbare pe sotia mea cand a cerut sa verifice soldul si mai ales de ce nu m-a anuntat nimeni cand s-a modificat dobanda.

Raspunsul este simplu. Nu sunt multe banci dispuse sa poarte un dialog, pentru ca se pricep mai bine sa vorbeasca fara sa asculte, iar provocarea consta in a ti se spune un “cantecel” si a ti se lua banii… intelegi? Cam ca la sorcova asa…