Mi-a placut intregul articol, dar in special incheierea.

Personal, gasesc ca filosofia aceasta comerciala este una dintre cele mai proaste posibile. Nu stiu cine a nascocit-o pe meleagurile noastre, dar sigur deriva din sloganul lui Ritz; “le client n’a jamais tort”.

Hai nu zau!

Cu totii suntem clienti! Chiar si cei mai mari patroni ai lumii SUNT clienti pentru cel putin 99% dintre bunurile lor, insa a fi client chiar NU este nicio mare scofala. Nu-i nimic special in a fi client. Nu-i o calitate, vreun atribut, vreo virtute. Sunt banii tai? Egal zero! Iti place ce iti ofer, bine. Nu? In cazul asta nu tre’ sa te invit eu sa cauti mai departe, pentru ca daca nu esti batut in cap o sa o faci oricum singur.

Iarasi, nu stiu cine a inventat negocierea preturilor. Ce tiganeala! Negocierea preturilor isi are rostul si rolul in alte circumstante – cum ar fi la nivel inalt, unde se fac afaceri cu cantitati industriale de marfa; sau intre statele lumii cand vine vorba de resurse etc. – pentru ca nu exista o piata plina cu tarabe si la fiecare taraba sa se vanda petrol etc. Insa tigania asta, balcanismul asta mizer pe care l-au invatat (de la noi) chiar si strainii – negocierea pretului – ma dezgusta cand se practica la nivel de indivizi.

Personal, nu negociez niciodata nimic. Nici cand vand, nici cand cumpar. Am observat eu, asa, ca acest lucru imi creaza dezavantaje… insa decat sa devin alt libidinos care se muleaza dupa cat si cum se poate… mai bine pierd din cand in cand stiind ca oricum, din start, incerc sa am bun simt.

Ati fost vreodata in Turcia in vacanta? Ati vazut cum e comerciantul turc?… De la 10 milioane de lire pe o pereche de adidasi ajunge sa ti-o dea pe 2 milioane, daca vede ca iesi din magazin pentru ca nu-ti convine pretul…
Mi-e… scarba!