Orbital Solution devine unic distribuitor al produselor Ivar
Madalin Durca 30 March 2009
Poate iti suna putin PR-istic, insa este un proiect pe care personal il pot bifa la capitolul succese.
Cine este Orbital si cine este Ivar?
Orbital Solution este o companie destul de tanara, fiind infiintata in 2007 si al carei presedinte este Marius. Domeniul principal de activitate consta in oferirea de solutii termice si instalatii pentru ansambluri rezidentiale, mici proiecte imobiliare si in curand distributia separata (catre vendori) a produselor ce alcatuiesc aceste sisteme de incalzire la nivel national.
Ivar este o companie italiana specializata in accesorii pentru sistemele de incalzire (robineti, valve etc) ce si-a creat o buna reputatie pe toate pietele pe care este prezenta – cca. 8 tari – iar in curand si-o va crea si pe piata romaneasca.
Recunosc ca este un proiect pentru care am lucrat “part time” si sunt fericit pentru aceasta reusita. Rolul meu a fost acela de a conduce si coordona discutiile cu Ivar, incepand cu un simplu email de curtoazie, o vizita a fabricii si finalizand cu o discutie cu contractul pe masa la sediul Ivar de langa Brescia.
Vorbind de vizita fabricii, m-a impresionat controlul calitatii acestor produse. La Ivar orice produs este supus unor teste riguroase de calitate pentru a fi siguri ca produsele lor respecta parametrii de eficienta, rezista uzurii si in cele din urma contribuie la crearea unei bune reputatii a companiei. Pentru a obtine calitate este nevoie de disciplina si de consecventa, insa managerii de la Ivar vorbeau despre calitate relaxati si cu zambetul pe buze.
Ma bucur ca am contribuit alaturi de echipa Orbital la intrarea pe piata romaneasca a unui produs de calitatea Ivar si sper ca in curand sa fie cat mai prezent la vanzare. Daca anul trecut era ofertat doar pentru proiecte, incepand cu acest an va merge si in canalul de distributie. Adrian, Silviu si restul echipei se vor ocupa de aceasta sarcina dificila.
Nota Bene. Din dorinta de a obtine un profit mai mare, unii contractori prefera sa doteze noile locuinte cu accesorii cat mai ieftine si evident mai putin rezistente in timp, insa daca doresc sa-si construiasca o afacere pentru mai multi ani, ar fi bine sa se gandeasca de doua ori inainte de a alege.