Jocul la zero

Am deschis televizorul destul de tarziu, curios sa vad rezultatul dintre Unirea Urziceni si Zenit si am ramas ca la teatru cand am vazut titlul de pe sport punct ro: “Unirea face fata asediului”. “Ce mama dracului!”, mi-am zis, “Astia nu sunt in stare sa bata o echipa cu nume de ceasuri de mana?!”

Aceleasi comentarii malitioase la adresa arbitrajului, aceleasi calcule legate de sansele de calificare (dumnezeule, e primul meci), aceleasi analize si scuze la adresa jucatorilor si nelipsitele comparatii – ei au bani, noi nu. Comentatorii trag linie dupa primul meci. Zero la zero, e bine! Avem sanse!

Abia s-a incheiat campionatul mondial. O lectie despre mentalitati, orgolii si tactici esuate, in care am vazut echipe mari trimise acasa inca din faza grupelor. O lectie despre vointa si dorinta de a invinge, dar noi scoatem creionul si hartia dupa primul meci. Nu am invatat nimic!

Intentia mea nu este sa comentez acest meci ci sa blamez o mentalitate. O ipoteza mai veche care incepe treptat sa devina certitudine. Am senzatia ca in tot ce facem, alegem jocul la zero. Nu vrem sa castigam dar nici sa pierdem. Vrem sa fie “caldut”. O mentalitate care ne trage in jos si de aceea nu vom castiga niciodata. Fie ca vorbim de sport, politica, economie sau orice alt domeniu in care activam.

In brands we trust… or not

Le-a vazut cineva pe tipele astea? De cateva zile le tot intalnesc la intersectii in Bucuresti afisand pancarte si impartind flyere. Promoveaza asigurari, nu mare chestie. Costumatie simpla, de vara, nimic iesit din comun.

Ce este cu adevarat remarcabil si nu va trece neobservat este etuziasmul lor, farmecul… le-ai lua acasa. Vorbesc in sensul bun, fara nici o alta conotatie. Serios! Sunt oameni care iti fac dimineata frumoasa sau iti schimba o zi inceputa prost, cu un zambet, o vorba buna sau un “multumesc”.

La polul opus sunt promoterii brandurilor mari. Daca dai o tura prin hypermarket in weekend, foarte probabil ca vei intalni niste fete imbracate stupid in rochii cu elemente florale sau in balerine, chinuite de orele pe care le petrec in picioare pazindu-si (parca) bucata de raft, silabisind timid vesnica placa: “la doua cumparate, al treilea e gratis”.

Din pacate brandurile mari vad aceste actiuni ca pe un joc de imagine, cand de fapt ele ar trebui sa transmita o stare de spirit. Insa promoterii lor au ceva nenatural, la care se adauga un training facut probabil de un Product Manager, pe email.

Later Edit. Am identificat si proprietarii actiunii. Sunt cei de la asiguratorii.ro

Creative killers

– Deci, cum procedam? Care ar fi directia?

– Nu am nici cea mai vaga idee. Veniti voi cu o idee…

Probabil ca daca vei lucra intr-un departament de marketing sau intr-o agentie de publicitate, un dialog de genul celui de mai sus va fi inceputul unui lung si chinuitor parcurs al unei campanii, pana ce rezultatul final ajunge la ochii si urechile consumatorului final. In realitate, raspunsul corect este: “nu am nici cea mai vaga idee despre ce trebuie facut, insa am o mie de idei despre cum as putea sa-ti modific creatia.”

Din pacate, iteratiile, adica modificarile repetate ale unui concept creativ, au si un revers pe termen lung. Urmatoarele creatii vor fi tot mai sarace. Entuziasmul creativilor se va diminua pe parcurs si vor propune dinadins concepte pe care sa-ti poti manifesta cele o mie de idei de schimbare. Nu vor face asta din rautate, ci pur si simplu au un mod de a se adapta situatiei, mult mai eficient decat al tau…

Vizita de vineri

Azi am primit vizita lui “Her Panaitescu”, un mare trainer in marketing-ul online si cel mai mare strateg si pasionat in pozatul rozatoarelor de camp. Atat de pasionat incat isi va vopsi masina in culori de camuflaj – varianta editie limitata – si o va invata sa-l urmeze tiptil, dupa copaci.

Calmul si relaxarea lui sunt molipsitoare, deci aveti grija cand va intalniti cu el, sa nu cumva sa fiti sub presiunea vreunui deadline. In imagine, intre o discutie amicala si un ochi aruncat la colegii preocupati sa rezolve un meci de Fifa 2009.

Later Edit. Putin mai tarziu a aparut si Vali Petcu (Zoso), insa este exact opusul lui Doru. Intalnirile cu el sunt putin mai scurte decat stationeaza personalul in Halta Traian.

Din nou Bulgaria

Aceeasi statiune (Nisipurile de Aur), alt hotel: Melia Grand Hermitage.

Pentru a evita incidentul de acum doi ani, am lasat masina in parcarea amenajata la subsolul hotelului. Desi pretul a fost putin cam mare, am preferat totusi aceasta alternativa ca sa evit situatia in care imi vizitam masina mai des dacat imi vizitam camera.

Hotelul este unul dintre cele mai mari din statiune, daca nu cumva chiar cel mai mare. Din cate am inteles de la personalul hotelului am fost cam 1000 de turisti cazati, peste 90% romani. Continue reading

Un gand de sarbatori

Doua fotografii facute anul trecut, de Pasti, in vizitele mele pe la manastirile din Bucovina.

Un lucru interesant, desi scrijeliturile de pe peretii bisericii Manastirii Sucevita ar putea fi catalogate ca “vandalizari”, daca le urmaresti cu atentie vei vedea ca unele dateaza de foarte multi ani, unele sunt scrise cu litere chirilice iar unele dintre ele apartin probabil unor turisti straini, pentru ca numele nu prea se aproapie de clasicele “Ion si Maria”.

Desi proprietarii “semnaturilor” au disparut demult dintre noi, insemnarile lor au ramas. Sa fi fost oare primele incercari de socializare?

Un gand bun si un Paste Fericit tuturor!

PR Forum 2010

Un eveniment unde Marius este invitat sa participe ca vorbitor. Panelul este impresionant,  eu am numarat cu degetul pe monitor vreo 30 de poze (cap, fara guler)… sper ca nu am gresit la numaratoare.

Evenimentul va avea loc in perioada 23-24 martie la JW Marriott.

In mod ideal, cu asa de multi candidati, totul ar trebui sa arate ca o competitie de expus idei sau studii de caz interesante. In mod real, vezi la fata locului despre ce este vorba. Foarte multe fete cunoscute, oameni din industrie, profesionisti in comunicare, deci nu ai nimic de pierdut daca iti faci timp si mergi la eveniment.

Carti pentru inspiratie

Societatea incepe sa priveasca cu mai multa precautie mesajele pe care companiile le transmit, consumatorii din ziua de astazi nu mai doresc sa fie informati asupra brandurilor, ci vor o conversatie, o relatie cu acestea. La prima vedere, nimic nou in cele de mai sus, insa pentru cei mai multi marketeri ideea de a avea un dialog cu clientii lor ii pune in mare dificultate.

Salturi Creative de Michael Newman si Buzz Marketing de Mark Hughes. Doua carti pe care personal le simt aproape de vremurile pe care traim, scrise intr-un limbaj simplu, familiar si chiar amuzant. Pur si simplu nu ai senzatia ca ai pierdut vremea cu cititul iar la finalul cartii ca te simti la fel de prost ca la inceput. Personal iti marturisesc ca am citit cateva carti din literatura de specialitate din care (in afara de a-mi insusi niste termeni noi) nu am invatat nimic. Cele doua carti, asa cum spuneam, sunt bine scrise si iti transmit si o doza de entuziasm.

Voi incerca sa scot in fata cateva idei care mi-au placut, insotite de cateva note si comentarii personale
Continue reading

Better e-Commerce la NetCamp (Prezentarea)

In primul rand, imi cer scuze pentru aceasta mare intarziere…

Pe 9 decembrie am participat la NetCamp, in a doua sesiune Better eCommerce, in jur de 40-50 de persoane in sala, am primit cateva intrebari foarte bune, unele care chiar m-au obligat sa dau cate ceva “din casa”.

Marturisesc ca m-am gandit mult la ce as putea sa le spun oamenilor, altceva decat pot gasi singuri pe internet, altceva decat sa sune ca un discurs pro domo, altceva suficient de interesant incat sa nu ii ia pe toti somnul.

Cred ca cel mai simplu este sa iti prezinti propria perspectiva, propria experienta cu bune si cu rele. Continue reading