Zaza Pizza

Ieri seara am dat peste o recomandare la Zaza Pizza. Dragos vorbea cu atata patos despre ei incat nu m-am putut abtine sa nu comand si eu astazi o pizza. Intr-adevar pot spune ca este una dintre cele mai gustoase pizza daca nu chiar cea mai gustoasa pizza pe care am mancat-o pana astazi si ti-o recomand si tie.

As zice chiar ca sloganul “zuper buna” nu se ridica la inaltimea calitatii produsului lor. Probabil ca acesta ar fi motivul pentru care nu comandasem niciodata de la ei. Vazusem cu ceva timp in urma niste pliante aruncate pe birouri pe la cateva intalniri la care am participat, insa mesajul nu m-a dus cu gandul decat la “another pizza”.

Problema este ca oamenii iau lucrurile foarte in serios atunci cand vine vorba despre mancare. Probabil ca cei care au creat sloganul s-au concentrat pe un joc de cuvinte si asocierea cu numele (Zaza) fara sa-si dea seama ca nu au valorificat suficient atribute foarte importante cum ar fi cel al calitatii si al retetei unice, atribute care fac diferenta. Cred ca superlativul (chiar si legat cu numele) functiona mai bine decat umorul in cazul Zaza Pizza. De exemplu se puteau crea o serie de variatiuni plecand de la generic catre particular cum ar fi: Za real taste sau Za best salad – asocierea cu numele facandu-se mai usor in acest fel. In fine, nu pretind ca abordarea mea ar fi cea corecta si foarte probabil ca m-am lasat furat de propriile mele idei. 

Oricum, felicitari Dragos pentru initiativa, felicitari Zaza Pizza pentru ca faceti treaba buna! Am decis ca odata cu acest post sa promovez si afaceri/ companii care mi-au placut. Mai ales ca pe zi ce trece par a fi din ce in ce mai putine…

Just Greed

Dupa ce mi-am exprimat dezacordul legat de cardul de credit (vezi postul anterior), astazi m-am trezit cu el in cutia postala. Incredibil!

Cred ca am gresit enorm punandu-le calificativul “poor minds”. Oamenii astia stiu perfect ce fac. Se numeste “agresivitate” dusa la paroxism. Pur si simplu intra in viata ta cu cea mai mare neobrazare insultandu-ti inteligenta cu o scrisoare scrisa cu limba de miere impreuna cu alte zeci de pagini de contracte pe care trebuie sa le completezi si sa le trimiti inapoi pentru activarea cardului.

Fac pariu pe o sticla de whisky ca imi vor activa cardul oricum, fara sa fie nevoie sa le trimit contractele. Si stii de ce? Pentru ca cineva de acolo dintr-un bloc de sticla isi freaca mainile gandindu-se ca nici nu se va vedea 1 Euro pe luna adaugat la creditul meu ca si cost suplimentar pentru administrarea cardului. Mai mult, tentatia e mare cand ai un card cu ceva bani pe el. Asta-i calculul, asta-i jocul, astia sunt ei.

Epilog. Sunt genul de om, cum se spune in popor, “mana larga”. Dau bani cersetorilor pe strada, platesc tot felul de taxe fara sa ma uit macar ce platesc, nu am contestat niciodata o amenda si nici nu m-am facut ca uit sa o platesc, imi platesc impozitele la timp, imi platesc ratele la timp, platesc orice spune administratorul blocului ca inseamna “amenajari”, nu cumpar dulciuri doar pentru fiul meu ci pentru toti copiii cu care se joaca, din cand in cand platesc datoriile parintilor, platesc la restaurant fara sa ma uit pe nota si nu-mi intreb niciodata sotia cat a costat-o vizita la coafor. Probabil din cauza asta nu reusesc sa strang mare lucru. Insa mi se activeaza imediat un “senzor” atunci cand cineva imi forteaza mana. Am o profunda lipsa de respect pentru oameni care nu imi respecta intimitatea si un dezgust total pentru cei care cred ca ma pot pacali. 1 Euro este o suma prea mare pentru aceasta speta de oameni si voi avea grija sa nu-i primeasca.

Poor minds, greedy hands

Am cateva conturi pe la diverse banci iar la una dintre ele am un credit. Zilele trecute m-am trezit cu o scrisoare prin care eram invitat sa-mi ridic cardul de credit. Problema cu cardurile in general este ca intotdeauna iti va lua de zece ori mai mult timp sa lichidezi un card decat sa-ti faci unul nou. Ca sa-ti faci un card este de ajuns sa dai un telefon iar ca sa il inchizi trebuie sa completezi vreo trei cereri.

Intr-una din zile m-a sunat o domnisoara de la aceeasi banca, s-a asigurat intai ca sunt cine trebuie, apoi a inceput sa-mi recite despre “nemaipomenitul” card de credit, cu intonatie, mai avea putin si incepea sa-mi cante. Am intrerupt-o politicos si i-am spus ca nu imi trebuie, iar monologul (caci despre dialog nu cred ca era vorba) s-a incheiat subit: “bine, o zi buna!”.

Mai sa fie. Cred ca au fost multi ca mine pe lista acestei domnisoare, insa oare se intreaba cineva de acolo vreun moment de ce nu am acceptat? Poate ca descopereau o problema cu rezolvare simpla. Sau poate aflau de ce imi platesc ratele la timp iar eu aflam de ce au trimis-o la plimbare pe sotia mea cand a cerut sa verifice soldul si mai ales de ce nu m-a anuntat nimeni cand s-a modificat dobanda.

Raspunsul este simplu. Nu sunt multe banci dispuse sa poarte un dialog, pentru ca se pricep mai bine sa vorbeasca fara sa asculte, iar provocarea consta in a ti se spune un “cantecel” si a ti se lua banii… intelegi? Cam ca la sorcova asa…