Platesti, deci esti de vina.

roadStii plicurile acelea cu dreptunghi negru pe care ANAF-ul se incapataneaza sa ti le trimita indiferent daca ti-ai platit sa nu taxele? Nu ai cum sa nu le stii! Macar o data in viata ai primit unul iar daca ai un SRL, acele plicuri vor fi garantia faptului ca existi.

Uite asa am luat la cunostinta ca datorez statului suma de 19 lei dintr-o diferenta de TVA, care in mai putin de 24 de ore s-a facut 219 lei din cauza ca, asa cum am aflat la ghiseu, s-a mai adaugat o amenda pentru rovinieta. “Asta e!”, mi-am zis, “Neatentia se plateste”. Drept sa-ti spun, imi era cam greu sa dovedesc daca am sau nu dreptate, pentru ca nu tin acele bonuri tiparite cu cerneala simpatica, deci oricum as lua-o, eram de vina. Am platit si am plecat.

Au trecut patru ani de la aceasta intamplare. Alt plic, de data aceasta A4 (fara chenar) si destul de gros, in care un cabinet de recuperari ma anunta ca ii datorez suma de 690 lei, reprezentand penalitati datorate CNADNR-ului plus cheltuieli de judecata. Practic, un intreg complet de judecata se intrunise si stabilise ca ma fac vinovat de incalcarea legii. Sentinta se pronuntase in lipsa mea, pentru ca evident, nu aveau cum sa ma gaseasca. Continue reading

Suveniruri legate in pungi

11741751_949999805062057_585854824_nCum incep sa ma obisnuiesc cu sintagma, “Ca la noi la nimenea”!, ma si lovesc de cate un eveniment menit sa-mi zdruncine convingerea formata in ani de experienta.

Cum sezonul estival s-a incheiat, undeva pe o insula in Mediterana, autoritatile locale dau marunt din buze analizand dezastrul unui proiect care avea ca obiectiv reciclarea. Ca sa nu o mai lungesc, iata ce s-a intamplat.

Autoritatile din Sardegna s-au gandit sa le impuna turistilor si localnicilor, reciclarea. Nimic iesit din comun pana aici. Au investit in cutii de plastic de 20/50 cm bucata, pe care le-au livrat catre majoritatea locuintelor de pe insula si le-au spus oamenilor: “Reciclati”!

Strategia lor era sa preia aceste cutii pe zile: azi hartie, maine plastic etc. Care zile? Nimeni nu a aflat vreodata. Si atunci, ce fac? Am 6 cutii pline iar astazi e vineri. Pe care dintre ele o scot in fata casei/vilei in care locuiesc ca turist? Le-as scoate pe toate, insa pe cea cu deseuri alimentare, parca nu-mi vine sa o tin o zi intreaga in soare apoi sa o duc inapoi in casa. Dupa trei zile, cutiile sunt toate aproape pline ochi si ma intreb daca nu cumva trebuie sa schimb aranjamentul camerei ca sa fac loc pentru gunoi. Asa ca le vars pe toate intr-o punga mare, pe care o las la drum de seara in coltul strazii. Bineinteles, am remuscari. Cel putin acasa am un tomberon al meu, care daca e plin, macar cer voie vecinului sa-l folosesc pe al lui, dar aici? Cu cine sa ma inteleg?!

Dupa un timp, mi-au trecut remuscarile si nu pentru ca ma obisnuisem cu ideea, ci pur si simplu pentru ca am remarcat ca fiecare popas pe autostrada, fiecare strada principala sau teren viran avea cel putin doi, trei saci de gunoi lasati de turisti ca un mic semn de apreciere pentru autoritatile locale… si era doar inceputul sezonului…

Zambind la soare

Tipul se bucura de soarele diminetii. Statea cu ochii inchisi si zambea. Mi s-a parut atat de natural, de contrastant cu agitatia de pe strazi. Pana sa scot aparatul, a deschis ochii, insa si-a pastrat zambetul.

Street in Dublin

 

Breaking Point

Ma uit peste caietele de clasa a cincea a lui fii-miu.  D-zeule cate teme poate sa aiba in fiecare zi?! Evident, ca orice copil de bani gata urmeaza o scoala de stat. Aici, pare ca profesorii liciteaza la teme: cine da mai mult? Ritmul este draconic, in fiecare zi alte formule, alte exercitii, alte compuneri si descompuneri. Printre toate acestea este strecurata si lectura facultativa care ulterior devine obligatorie. Toata programa este parcursa pompieristic, o metoda de predare care ii descurajaza pe copii, ii demotiveaza si in cele din urma ii lasa fara apetitul de a mai invata ceva. O programa care deformeaza in loc sa formeze.

Urmareste putin acest ciclu care se repeta de la o generatie la alta. Copiii incep bine clasele primare, apoi tempoul se pierde pe parcurs. Dintr-o clasa in care calificativul “satisfacator” este ocazional, in 6-7 ani de scoala ajunge sa fie un obiectiv decent pentru orice elev. Apoi, copiii (de-acum adolescenti) ajung la evaluare si profesorul ii intreaba: “cum ati ajuns voi pana intr-a opta?!” Pai, dumneata trebuie sa-ti pui aceasta intrebare mai, Dom’ Profesor! Din pacate, ai stat mai mult cu spatele la ei si cu fatza la tabla, urmand constiincios programa ministerului si nu ai apucat sa le vezi privirile veline la ce scriai pe tabla. Se suna de iesire, tu bifai inca un punct parcurs din programa iar ei bifau inca o zi pierduta la scoala.

La 18 ani ajung la BAC si reusesc sa-si luxeze incheietura (daca nu din prima, macar din a doua) cu cateva propozitii destepte dintr-un comentariu de 35 de file din “Baltagul” si sa smulga de-un sase. Apoi, se uita confuzi la intersectia dintre o facultate particulara, oricare ar fi ea (varianta fericita) si afisul de angajare de pe vitrina patiseriei din coltul blocului, ca de! Din analiza alegoriei moarte-nunta din “Miorita”, nu prea pricep copii care este potentialul lor si nici catre ce ar fi mai bine sa se orienteze in cariera…

Vineri, 19 iulie, la Doru Panaitescu & Friends

Doru este poate cel mai neconventional personaj din online-ul romanesc: trainer, explorator, fotograf, blogger, marketer si chiar ghid turistic (scuze daca am omis vreo titulatura). Vineri sarbatoreste 6 ani de activitate independenta, ocazie cu care m-a invitat sa tin o prezentare despre e-commerce. Asa ca am deschis ppt-ul, l-am sters putin de praf si m-am apucat sa scriu in el. Insa, cum cel mai mare chin al unui practician de ecommerce este sa-l ridici de la masa de lucru si sa-l pui sa explice in terorie cu ce se ocupa el, iti marturisesc ca m-am lovit de acel “writer’s block”. Daca ai vreo idee despre ce ti-ar place sa stii despre ecommerce, insa fara sa ma pui sa citesc viitorul dintr-un glob de sticla, pune te rog un comentariu. Ofer recompensa!

Multumesc Doru si la multi ani!

Curs de pictura pe portelan la atelierul Wagner

Casa WagnerZilele trecute am intrat in “febra” Romanian Design Week si am zis sa incerc ceva ce nu am incercat niciodata: pictura pe portelan. Evident, sigura mea experienta cu obiectele din portelan s-a limitat la partea culinara, o farfurie goala asezata in fata mea fiind ceva extrem de dezamagitor.
Am profitat de faptul ca Wagnerarte organiza un curs de pictura si mi-am zis: “Why not!”

Un curs de arta? Poate. Personal as plasa o astfel de experienta in zona relaxarii creative, impreuna cu teatrul.
Showroom-ul este de asemenea un loc pe care merita sa-l vizitezi macar pentru 15 minute. Atentia la detalii, modul in care sunt folosite culorile pe obiectele din portelan si asamblarea elementelor in spatiul de expunere sunt lucruri pe care nu le vezi in fiecare zi impreuna, atat de bine armonizate.

Poate ca suna putin prea elogios, insa intr-o piata dominata de competitia pretului mic si a ideilor aduse de afara, pare greu de crezut ca cineva s-a gandit sa creeze local, sa vanda local (deloc ieftin) si cine stie, poate ca in curand va vinde global. Irina si Ana Wagner sunt detinatoarele afacerii si puteti afla mai multe cu o cautare pe Google.

In fine! Am plecat de la cursul de pictura si am ajuns la modelul de afacere. Aici sunt restul pozelor de la curs.

The Big 40!

BeerO varsta la care unii se gandesc cum au trecut anii, altii fac suma realizarilor (casa, doua masini, cont in banca etc), altii isi scriu propriile ratiuni, pe principiul ca odata cu varsta devii mai intelept.

Tot ce pot spune este ca ma simt plin de viata (nu m-am simtit demult atat de bine) si de aproape 2 ani am lasat in urma acel, “da, dar”. Cam tarziu!
Ce este “da, dar”? Ah! Stai jos, pune-ti o bere si asculta-ma! Cum? Eu de ce nu beau? Pai sa spunem ca am reusit sa scap pana la urma de un obicei, deloc sanatos, cu care imi incheiam ziua… cam ultimii 12-13 ani.
Revin! Scopul nostru in viata este sa fim fericiti, insa intotdeauna exista un “da, dar”. Da, as fi fericit, dar ma bate la cap sefu’. Da, as fi fericit, dar nu reusesc sa ma fac placut de toata lumea. Da, as fi fericit, dar asta mic a luat nota mica la engleza si nici cu pianul nu prea se descurca.
In realitate, exceptand adevaratele probleme, fabricam pe banda o gramada de motive pentru a fi nefericiti iar ceilalti ne percep exact asa cum suntem: tristi, incrancenati, de evitat. Drop it! Aplica regula in sens invers pentru micile griji care devin mari probleme. O bucata din sandwich-ul tau il va bucura pe maidanezul din fata firmei, o cafea impartita cu o colega, o floare plantata in ghiveciul din balcon, o carte de colorat daruita unui copil, o bataie pe umarul unui coleg care s-a descurcat foarte bine cu un task dificil, o fotografie reusita, toate aceste exemple sunt mici momente care fac suma fericirii.
Investeste in tine, in corp si in minte! E cea mai buna investitie pe care o poti face iar acesta este cel mai bun sfat pe care ti-l pot da. Lucrurile nu se intampla repede, deci nu-ti pierde speranta! Continua sa faci asta in fiecare zi, cu moderatie si fara excese. Nimic nu se intampla cu viteza cu care dorim sa se intample.

Ai terminat berea? OK! Nu-ti mai dau alta pentru ca tin la sanatatea ta. Sanatate! Ma bucur ca ai trecut pe aici!

 

 

Vocea ratiunii cu glas de clopot

Oameni, situatii, experiente frumoase sau experiente urate adunate in ani si ani vor contribui din plin la formarea convingerilor personale despre viata, despre cariera, despre propria conduita, despre ce iubesti sau despre ce urasti cel mai mult. Mai jos sunt cateva rationamente personale, care au inceput sa devina convingeri dupa ce naivitatea tipica unei minti tinere a inceput sa se erodeze. Ele iti vin in minte si te trezesc ca un sunet de clopot atunci cand te lovesti de o situatie pe care ai mai trait-o si prevezi parca ce ar trebui sa urmeze. Te activezi imediat si devii ofensiv. Convingerile vin in mare parte din experienta profesionala, pe unele este posibil sa le fi vazut scrise candva de altcineva si sa le fi adoptat dupa ce le-am verificat in viata reala.

1. Atunci cand te implici intr-un proiect pentru un om de afaceri bogat, mana lui va ajunge pana la buzunar, dar nu va scoate nimic de acolo. E doar gestul care l-a facut sa devina un om bogat.

2. Nu promite niciodata nimic cuiva care are obiceiul sa ceara promisiuni. Vei face eforturi mari sa iti respecti cuvantul, iar pentru el va fi ceva firesc. Continue reading

O zi obisnuita

Niciodata nu am vazut nimic special in propriile zile de nastere, am oferit un suc si un fursec si am trecut mai departe. Am toata stima pentru cei ce reusesc sa-si transforme ziua de nastere in cea mai frumoasa sarbatoare din an. Personal sunt mai putin creativ, am incercat de cateva ori, dar nu mi-a iesit. Vorba unui prieten: “Tu adu bautura ca ne ocupam noi!”

Desi mai sunt cateva zile pana ce voi implini 39 de ani, cea mai frumoasa surpriza a venit astazi de la cea mai frumoasa echipa. O echipa mica dar entuziasta formata din oameni cu un puternic simt al datoriei si care nu se plang niciodata de munca, desi nu pot spune ca am reusit sa le ofer cele mai bune conditii. Asadar, multumesc frumos pentru roll up: Adina, Petru, Maya, Madalina, Mirela, Diana, Marius A, George, Eugen, Alina, Lucian, Marius B, Aurel.

Nota bene. Ca sa se confirme ca aceasta este o zi a surprizelor, am aflat cu stupoare ca am fost numit administrator al Adevarul Holding. Bineinteles ca este o eroare. Doar ca lamurire, sunt administrator si director al SC AdevarulShop SRL, entitate juridica separata.

Este OK. Erori se intampla chiar si la case mai mari si personal raman acelasi cititor fidel al DailyBusiness.ro, Forbes si ZF.

LE – Daily Business a corectat articolul. Multumesc pentru proptitudine.