Don’t get scroogled! zise lupul

O campanie pe care Microsoft o deruleaza impotriva Google si pe care unele publicatii din Romania o considera amuzanta. De fapt, ma intreb, de ce ar fi amuzanta?
Pentru cei mai putin familiarizati cu genul acesta de strategie, iata cum functioneaza in cazul de fata:

1. Lansez un produs/ serviciu asemanator cu cel al liderului din acel segment;
2. Din motive evidente, il fac la inceput ceva mai flexibil si mai putin intruziv decat al competitiei, desi scopul este cam acelasi. E doar o chestiune de timp si multi bani bagati in marketing pana ce imi voi putea permite practici asemanatoare;
3. Atac liderul printr-o anti-campanie prin care arat clientilor minusurile si problemele utilizarii serviciilor acestuia. Daca liderul imi raspunde cu o alta campanie, atunci zarurile sunt aruncate si totul va genera o lupta mediatica din care voi avea doar de castigat. De asemenea, daca liderul incearca sa “arunce batista pe tambal” rezolvandu-si problemele, ies in fata si le spun clientilor ca datorita mie ei pot folosi servicii mai bune, deci de ce nu ar folosi serviciile mele.

Sunt cunoscute cazuri in care companii de talie mica din SUA au reusit sa castige peste noapte milioane de dolari din strategii de atac al liderului. Consumatorii nu prea au la inima marile corporatii si devin hipersensibili atunci cand se simt folositi. Este suficient sa le deschida cineva o usa, numai ca de data asta liderul este atacat, well, tot de catre o mare corporatie si atunci impactul nu va mai fi atat de mare.
Facand o paranteza, slava domnului ca in Romania, astfel de practici sunt considerate ilegale si sunt repede penalizate, altfel, cred ca profesia de “specialist in anti-campanii” devenea repede una dintre cele mai bine platite meserii. Se practica insa cu destul de mare succes in mediul politic.

Pe de alta parte, ca si consumatori, trebuie sa invatam o data pentru totdeauna ca nimic nu este pe gratis, nici macar pe internet. Facebook, Linkedin, Twitter, nu sunt parcuri virtuale de distractii platite de altii. Nu poti fi atat de naiv incat sa emiti pretentia ca nu ar trebui sa fi deranjat de catre proprietarii lor atunci cand le folosesti serviciile in mod gratuit. Mai devreme sau mai tarziu ei vor dori sa-si scoata investitia. Trebuie doar sa ne facem un bun obicei in a citi termenele si conditiile atunci cand ne inregistram.
Targetarea contextuala a lui Google se bazeaza pe analiza continutului paginilor pentru stabilirea temei centrale si potrivirea anunturilor advertiserilor sai cu anumite cuvinte cheie. Bineinteles, asta nu exclude Gmail. La fel functioneaza Bing, nu este cu nimic mai revolutionar in afara de posibilitatea de opt-out pentru reclame. La fel va functiona si Outlook, lansat recent. Deocamdata diferentele sunt prea putin importante pentru a-i convinge pe utilizatori sa faca o schimbare, chiar si cu o anti-campanie sau cu o petitie.

 

Silviu

Ce fericire! Folosesc Gmail cu Outlook prin POP3. Deci le am pe amandoua si nu vad vreo reclama. 🙂
Daca se gandeau sa-mi trimita reclamele anexate in coada mail-ului, atunci era interesant.

Your email address will not be published. Required fields are marked *