Interviul

Lady looking for ideas
Sursa foto

Ma pregateam sa inchei o zi in care cea mai mare parte a timpului o petrecusem in interviuri. Ramasese un singur CV si trageam nadejde ca voi avea macar un candidat pe lista scurta dupa ce ceilalti esuasera lamentabil la o intrebare simpla pentru care nu exista un raspuns corect sau gresit. Ma interesa perspectiva fiecaruia asupra viitorului job aratandu-le unde vor fi plasati in echipa, apoi le ceream parerea. Eram dezamagit de faptul ca nu se oboseau macar sa incerce sa-si foloseasca imaginatia. Daca cineva ne-ar fi privit din pragul usii in momentul intrebarii, ar fi confundat sala de intalnire cu muzeul figurilor de ceara.

Ana, HR-ista (asa cum ii spuneam eu), se ocupase de primirea d-soarei candidat si incepuse cu un set de intrebari formale. Imi placea dezinvoltura cu care tipa raspundea intrebarilor si lucrurile pareau ca merg in directia corecta. Parea multumita de job-ul ei, asa ca am intrebat-o:

Ce anume te-a determinat sa aplici pentru postul asta?

– Simt ca m-am plafonat si vreau sa fac mai mult, mi-a raspuns.

– Excelent! Uite despre ce este vorba…

I-am povestit despre proiect, despre locul ei in echipa si, evident, i-am pus intrebarea:

– Ce parere ai?

– Nicio parere! Eu credeam ca trebuie sa fac exact ce fac acum la job-ul actual.

– Bine, dar cum ramane cu plafonarea? Vrei un progres profesional sau vrei o schimbare de peisaj?

– Oricum, eu nici acasa nu fac prea multe pentru ca nu ma lasa mama.

Raspunsul din urma mi-a cazut la fel de bine ca o lovitura cu degetul mic in coltul bibliotecii. Pana sa-mi revin din buimaceala, Ana o intreaba:

– Cum ai descrie relatia cu managerul direct la actualul loc de munca?

– Imi cer scuze, dar nu discut detalii despre viata mea personala.

– Ana se referea la cea profesionala, i-am raspuns.

– Aaa! Pai… e cam… cum sa zic…

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *