Zambind la soare

Tipul se bucura de soarele diminetii. Statea cu ochii inchisi si zambea. Mi s-a parut atat de natural, de contrastant cu agitatia de pe strazi. Pana sa scot aparatul, a deschis ochii, insa si-a pastrat zambetul.

Street in Dublin

 

Impresii de vacanta

DelphiniaNu am niciodata asteptari exagerate atunci cand merg in vacanta in strainatate. Tot ce stiu este ca muncesc pe rupte un an de zile si am la dispozitie doar o saptamana in care ma pot bucura de vacanta. Despre toate povestile legate de cum sunt tratati romanii si mai ales ce parere au strainii despre turistii romani, va spun sincer, nici macar nu am rabdare sa le ascult. Atata vreme cata platesc pentru niste servicii, doresc sa primesc ceea ce platesc. Fara alte pretentii, fara interpretari… OK, cu interpretari.

Nu stiu cum dracu’ mi se intampla ca aleg mereu extremele.
Cu doi ani in urma, in Spania, am ales un hotel in care nu reuseai sa pui geana pe geana nici cu dopuri in urechi. Tot felul de indivizi dadeau petreceri in balcon pana pe la sase dimineata, urland odata la cateva minute tot felul de indemnuri de ultrasi, pe care doar ei le intelegeau. Nemti, francezi, italieni, nordici scoteau din ei tot ce invatasera mai bun pe stadioane sau D-zeu stie pe unde. Asa ca, dupa o saptamana de vacanta, eram in urma rau de tot cu somnul. Serviciile, personalul, mancarea – totul la superlativ, insa de zgomot nu am scapat.
Anul trecut, in Grecia, am ales un resort (Delfinia) unde limba locala era germana si era plin de pensionari. Avantajul era ca gradina mediteraneana din jurul hotelului si faptul ca babalacii se culcau devreme se armonizau perfect intr-o liniste deplina.
In cele 7 zile petrecute acolo, personalul hotelului mi s-a parut absent, cu exceptia a doua “acrituri” de la receptia hotelului, pe care nu prea aveai cum sa nu le remarci. Erau tot timpul preocupate cu altceva. De exemplu, inchirierea unei masini a durat o ora, fara sa primim vreo explicatie. De cate ori trebuia sa le cer ceva, ma incerca acelasi sentiment din fata ghiseului “Taxe si impozite”. Continue reading Impresii de vacanta

Afacerea cu zambete

Botanic ViewBotanic View B & B din Dublin e o afacere de familie condusa de Bernie si PJ (asa cum se prezinta ei) iar daca prin confort si servicii excelente intelegi marmura in baie si un “garçon” care sa-ti duca valiza pana in camera, ei bine, nu vei gasi asta! Din contra, prima impresie este ca oamenii ti-au oferit o camera la ei in casa, ceea ce pe undeva era cam adevarat: carti pe rafturi, rufe stranse si lasate impaturite pe uscator, un scurt instructaj legat de unde trebuie sa arunci cartonul si unde plasticul si mai ales… shhh! Liniste!

Micul dejun irlandez este compus din oua, fasole, carnati, cartofi, unt, gem, ceai, cafea si este servit de catre PJ in timp ce Bernie gateste pe muzica lui Tom Jones,  Joe Cocker samd. Esti vegetarian? Nicio problema! Se scot de pe farfurie carnatii si oul. Bon appétit!

Te-am convins pana aici? Nu, normal! Pentru ca de fapt motivele pentru care afacerea primeste cele mai bune review-uri pe Tripadvisor sunt chiar proprietarii.

Bernie si PJ te primesc ca pe o ruda a lor, cu un zambet care te fac sa te simti bine primit. PJ destinde atmosfera cu cate o gluma in timp ce are grija sa nu-ti lipseasca nimic de pe masa. Dupa micul dejun, Bernie lasa treburile gospodaresti, se asaza cu tine la masa, iti ofera o harta si cateva recomandari despre cele mai bune locuri de vizitat. Iti spune pe ce sa dai banii si pe ce nu, iar daca nu te descurci, nu-i nimic, “suna-ma!” La plecare, Bernie se asigura ca vei ajunge in timp la aeroport.

Am intalnit afaceri de familie in care domina un soi de curtoazie pentru client, aproape exagerata. Se vedea ca proprietarii investisera mult in afacerea lor – grija pentru detalii, finisaje de calitate – insa modul lor nenatural de a fi, parea ca-i epuizeaza. Clientii simt asta! Nu stiu cum, dar chiar o simt…

 

Breaking Point

Ma uit peste caietele de clasa a cincea a lui fii-miu.  D-zeule cate teme poate sa aiba in fiecare zi?! Evident, ca orice copil de bani gata urmeaza o scoala de stat. Aici, pare ca profesorii liciteaza la teme: cine da mai mult? Ritmul este draconic, in fiecare zi alte formule, alte exercitii, alte compuneri si descompuneri. Printre toate acestea este strecurata si lectura facultativa care ulterior devine obligatorie. Toata programa este parcursa pompieristic, o metoda de predare care ii descurajaza pe copii, ii demotiveaza si in cele din urma ii lasa fara apetitul de a mai invata ceva. O programa care deformeaza in loc sa formeze.

Urmareste putin acest ciclu care se repeta de la o generatie la alta. Copiii incep bine clasele primare, apoi tempoul se pierde pe parcurs. Dintr-o clasa in care calificativul “satisfacator” este ocazional, in 6-7 ani de scoala ajunge sa fie un obiectiv decent pentru orice elev. Apoi, copiii (de-acum adolescenti) ajung la evaluare si profesorul ii intreaba: “cum ati ajuns voi pana intr-a opta?!” Pai, dumneata trebuie sa-ti pui aceasta intrebare mai, Dom’ Profesor! Din pacate, ai stat mai mult cu spatele la ei si cu fatza la tabla, urmand constiincios programa ministerului si nu ai apucat sa le vezi privirile veline la ce scriai pe tabla. Se suna de iesire, tu bifai inca un punct parcurs din programa iar ei bifau inca o zi pierduta la scoala.

La 18 ani ajung la BAC si reusesc sa-si luxeze incheietura (daca nu din prima, macar din a doua) cu cateva propozitii destepte dintr-un comentariu de 35 de file din “Baltagul” si sa smulga de-un sase. Apoi, se uita confuzi la intersectia dintre o facultate particulara, oricare ar fi ea (varianta fericita) si afisul de angajare de pe vitrina patiseriei din coltul blocului, ca de! Din analiza alegoriei moarte-nunta din “Miorita”, nu prea pricep copii care este potentialul lor si nici catre ce ar fi mai bine sa se orienteze in cariera…

Vineri, 19 iulie, la Doru Panaitescu & Friends

Doru este poate cel mai neconventional personaj din online-ul romanesc: trainer, explorator, fotograf, blogger, marketer si chiar ghid turistic (scuze daca am omis vreo titulatura). Vineri sarbatoreste 6 ani de activitate independenta, ocazie cu care m-a invitat sa tin o prezentare despre e-commerce. Asa ca am deschis ppt-ul, l-am sters putin de praf si m-am apucat sa scriu in el. Insa, cum cel mai mare chin al unui practician de ecommerce este sa-l ridici de la masa de lucru si sa-l pui sa explice in terorie cu ce se ocupa el, iti marturisesc ca m-am lovit de acel “writer’s block”. Daca ai vreo idee despre ce ti-ar place sa stii despre ecommerce, insa fara sa ma pui sa citesc viitorul dintr-un glob de sticla, pune te rog un comentariu. Ofer recompensa!

Multumesc Doru si la multi ani!