Mutam vasul…

Din seria articolelor legate de economia de timp. Nu am putut sa inteleg niciodata o practica foarte uzitata, in special de catre marile companii, prin care sedintele zilnice le consuma angajatilor cea mai mare parte a timpului. Personal, le consider ca fiind cea mai elocventa masura a ineficientei si a lipsei de incredere a managerului in propria echipa. In plus, responsabilitatea pentru rezultate devine intrucatva colectiva iar cei mai multi dintre noi am cunoscut deja rezultatul acestei mentalitati.
Incep sedinta la 10.00 si o termin la 12.00. De la 13.00 si pana la 14.00, cei mai multi iau masa, la ora 18.00 majoritatea “rupe usa”. Daca mai punem in calcul timpul petrecut la cafea si tigari, ne apropiem de un dezastru.
Fiecare dintre membrii echipei trebuie sa devina un indicator intr-un proiect, pentru ca atunci cand vine vorba despre timp, absolut orice actiune are un cost. Cu cat iti canalizezi resursele unui proiect (vorbim de cele umane) in actiuni, cu atat mai mult vei avea o masura a eficientei.
De exemplu, putem imprumuta cu succes aceasta practica de la companiile care ofera servicii de programare, unde durata a unui simplu task este inregistrata intr-un soft. In cazul magazinelor online este mult mai simplu, pentru ca majoritatea actiunilor membrilor echipei sunt inregistrate. In ambele situatii vorbim despre un simplu soft care poate face diferenta.
Rapoarte de activitate, memo-uri, ppt-uri sunt “useless”.

Imi vine in minte un banc pe care l-am auzit demult.
Doua pescadoare la o distanta mica unul fata de celalalt. Unul japonez, celalat, rusesc. Japonezul prindea peste de rupea. Rusul, nimic!
La un moment dat, disperat de succesul pescadorului vecin, rusul ii cere o intalnire capitanului japonez pe care il intreaba:

– Bai, Akihiro! Ce faceti voi de prindeti atat de mult peste?

– Pai, cand nu prindem nimic mutam vasul, raspunde japonezul.

– Voi? Cum procedati?

– Noi, facem sedinta!, raspunde rusul.

Curs de pictura pe portelan la atelierul Wagner

Casa WagnerZilele trecute am intrat in “febra” Romanian Design Week si am zis sa incerc ceva ce nu am incercat niciodata: pictura pe portelan. Evident, sigura mea experienta cu obiectele din portelan s-a limitat la partea culinara, o farfurie goala asezata in fata mea fiind ceva extrem de dezamagitor.
Am profitat de faptul ca Wagnerarte organiza un curs de pictura si mi-am zis: “Why not!”

Un curs de arta? Poate. Personal as plasa o astfel de experienta in zona relaxarii creative, impreuna cu teatrul.
Showroom-ul este de asemenea un loc pe care merita sa-l vizitezi macar pentru 15 minute. Atentia la detalii, modul in care sunt folosite culorile pe obiectele din portelan si asamblarea elementelor in spatiul de expunere sunt lucruri pe care nu le vezi in fiecare zi impreuna, atat de bine armonizate.

Poate ca suna putin prea elogios, insa intr-o piata dominata de competitia pretului mic si a ideilor aduse de afara, pare greu de crezut ca cineva s-a gandit sa creeze local, sa vanda local (deloc ieftin) si cine stie, poate ca in curand va vinde global. Irina si Ana Wagner sunt detinatoarele afacerii si puteti afla mai multe cu o cautare pe Google.

In fine! Am plecat de la cursul de pictura si am ajuns la modelul de afacere. Aici sunt restul pozelor de la curs.

Cele 3 semne ale celor mai lamentabile incercari de frauda cu cardul

Am scris acest articol pentru cei aflati la inceput de drum in ecommerce, cei mai putin obisnuiti cu comportamentul clientilor pe internet. Se pare ca magazinele online cele mai “vanate” par a fi cele mai mici. De aceea, nu doresc sa vin cu explicatii savante (personal, consider ca imi pierd timpul citindu-le), pentru ca nu pot face asta cu un subiect ce necesita o abordare atat de frusta. Cele mai multe afaceri incep cu bune intentii si cu o abordare transparenta din partea proprietarului, prin care totul este expus cinstit, cateodata naiv.

1. Primul semn, din care reiese ca userul n-are nici cea mai vaga idee despre cati bani sunt pe cardul pe care il foloseste. El va alege un produs (de obicei foarte scump), pe care va incearca sa-l achite cu cardul, sperand ca totul va reusi “one shot”. In cazul in care tranzactia nu va reusi, va incerca inca o comanda pentru un produs mai ieftin si tot asa, pana ce valoarea comenzii se potriveste cu suma disponibila pe card sau cu suma Continue reading Cele 3 semne ale celor mai lamentabile incercari de frauda cu cardul

Scoala vietii

Iti marturisec ca am vazut multe porcarii trecute in CV-uri, insa asta m-a lasat cu gura cascata, la propriu. Cum sa treci in CV, la studii, “Scoala vietii”?! M-am gandit de doua ori daca merita sa vorbesc despre asta sau nu.

CV-ul este fisa ta profesionala si personala, in care te prezinti in mod sintetic catre un potential angajator si reprezinta prima ta sansa de a obtine un interviu. Angajatorii au obiceiul sa-i cheme la interviu pe candidatii care se potrivesc cel mai bine cu nivelul de experienta ceruta de postul respectiv si/sau a caror mod de prezentare a CV-ului rezoneaza cu valorile echipei. Nimeni nu va dori sa aduca intr-o echipa de profesionisti pe cineva care tine cu orice pret sa impresioneze sau, pe romaneste, “sa ia fata”.

Nu brava si nu-ti umple CV-ul cu tot felul de “artificii”. De fapt, nu cred ca ti-ai dori sa fii vreodata angajat de cineva pe care l-ai impresionat cu “scoala vietii”.

Cina cu prieteni

Cina cu prtetenii - ArCubIncerca sa-i asculte cum povesteau despre vacanta lor din Italia si abia se putea concentra la detalii. Ultima discutie pe care o avusese cu Tom, inainte ca acesta sa iasa pe usa, ii tot venea in minte si nu se putea gandi la altceva. Ii promisese lui Tom ca le vor da vestea impreuna. Karen si Gabe erau prietenii lor nedespartiti de 12 ani si tineau foarte mult la aceasta relatie.
Era agitata si se intreba cat va mai putea sa ascunda acest lucru. Vinul de pe masa ii devenise cel mai bun prieten si, fara sa-si dea seama, reusise sa termine doua pahare, in timp ce Karen si Gabe se intreceau in detalii despre minunata lor vacanta, entuziasti si plini de energie.

– Femeia asta gateste de 70 de ani, spuse Karen.
– Iti dai seama?, completa Gabe.

Povestea lor despre “experienta culinara” din Italia era pentru Beth inca o mostra din viata lor perfecta, in timp ce simtea cum viata ei se duce de rapa. Incerca sa-si aprinda o tigara, insa bricheta era de negasit in geanta. Nu mai rezista si izbugni in plans, in timp ce Karen si Gabe sarira sa o consoleze, contrariati de starea lui Beth.

– Tom ma paraseste!, spuse Beth plangand.
– Ce?, raspunse Karen dupa o pauza de cateva secunde, socata de veste.

Cum ar fi daca ai afla intr-o zi ca cei mai buni prieteni se despart? Cat de usor ai trece peste asta si ce ai fi dispus sa faci ca sa indrepti situatia? Cum ar fi daca ai incerca sa te pui si tu in aceeasi situatie? Ramane de vazut.
Cina cu prieteni“, nu este o piesa de teatru. E un fragment din viata reala, am putea fi noi si prietenii nostri, interpretati impecabil de: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Salagean si Marius Cordos.
Piesa este condimentata cu mult umor, ceea ce dilueaza mult din drama situatiei.

………………………

Totul incepe cu o intalnire, o sarutare, o invitatie la, “hai sa-i cunosti pe ai mei” si de la dorinta de a fi impreuna pana la adanci batraneti. Timpul trece si aveti de infruntat impreuna probleme care, treptat, devin mai importante decat ceea ce odata v-a adus impreuna. De fapt, acel sentiment se tot indeparteaza si devine cu timpul tot mai strain, lasand loc unei prietenii sincere, unui parteneriat in lupta cu viata.

Relatiile sunt incercate. Unii renunta si aleg alt drum, altii prefera rutina lasand lucrurile asa cum sunt, traind captivi in perceptii mediocre despre cum trebuie traita viata, altii reusesc sa tina flacara vie prin umor si creativitate. Problemele vin si se duc, insa anii pierduti nu se mai intorc niciodata. Nu sunt in masura sa-ti dau exemple de urmat si nici sfaturi, pentru ca unul dintre lucrurile la care ma pricep cel mai putin este viata altora, insa dupa ce vei vedea piesa, poate fi un subiect interesant de reflectie.

 

Care e povestea?

Dintre cei care deruleaza proiecte online, nu cred ca sunt singurul care a primit de multe ori propuneri de design si chiar site-uri in varianta beta din care lipseau elemente vitale de navigare sau menite sa aduca un plus in ergonomia site-ului. Pur si simplu, designerii sau programatorii nu intelegeau de ce acele lucruri (link-uri, butoane, info boxuri) trebuiau sa stea acolo pe pagina si mai ales, care ar fi fost scopul lor.

“Sefu’, nu vezi ca e de rahat?!”, era afirmatia zilei. Pur si simplu, logica lor mergea in directie inversa cu liniile brief-ului si nu concepeau ca ar fi posibil ca cineva sa navigheze prin site altfel decat o faceau ei.
Asa ca, in speranta ca nu am inventat apa calda, am introdus o noua coloana in brief-ul de design, pe care am denumit-o: what’s the story?
Fiecare element are o explicatie in maxim trei propozitii despre cum il vor folosi utilizatorii site-ului si mai ales care este valoarea lui. Timpul investit cu descrierea proiectului este mai lung, insa sper sa reducem numarul iteratiilor.