Fit Distribution a preluat PC garage

O veste confirmata astazi printr-un comunicat. Este fantastic cat de repede se misca presa. Nici nu plecase comunicatul de la noi si deja primeam intrebari din partea jurnalistilor.

Deci PC garage este de acum in curtea Fit Distribution. Un magazin online pe care personal l-am admirat intotdeauna. Este o marturisire pe care o fac in premiera pe acest blog, in primul rand pentru ca trebuie sa fii suficient de realist si de cinstit cu tine insuti incat sa recunosti lucrurile facute cu profesionalism (chiar daca sunt facute de altii), si sa le tratezi cu fata si nu cu spatele sau si mai rau, cu ignoranta.

Am studiat cateva dintre reactiile de pe net imediat dupa lansarea comunicatului de presa si cred ca ar fi potrivita o scurta clarificare: fiecare magazin online din grup va fi autonom si nu se pune in discutie ca PCfun sa devina PCgarage sau ShopIT sau orice alta combinatie.

Am vrut doar sa postez aceasta confirmare (si din partea mea), insa cred ca am ramas dator cu ceva mai multe detalii despre preluarile din ultima perioada. Marius va posta in curand un articol legat de recenta preluare, a postat un articol legat de aniversarea PC garage, eu iti promit ca voi reveni cu un post pe aceasta tema. Momentan suntem foarte prinsi si motivul se subintelege.

Competitori nevazuti

Ori de cate ori vine vorba despre analiza pietei, majoritatea marketerilor se concentreaza foarte mult pe studierea competitorilor directi. Cu preponderenta marketingul romanesc este obsedat de acest gen de analiza. Acestia (competitorii) sunt aparent destul de usor de evaluat, actiunile lor sunt de obicei vizibile iar forta, mesajul transmis si frecventa comunicarii lor iti fac un “portret in creion” al peisajului competitiv din industria respectiva.

Exista zeci de agentii de monitorizare care iti pot oferi informatii pretioase in doar cateva ore astfel incat sa te evaluezi in raport cu competitorii tai.

Studiile efectuate pe esantioane de consumatori (fie ele cantitative sau caliative) iti spun intotdeauna ce cumpara acestia in mod frecvent sau ce au cumparat, insa partea in care se incearca estimarea a ceea ce vor cumpara in viitor mi se pare la fel de credibila ca si ghicitul in cafea. Continue reading Competitori nevazuti

Pensiunea Tamina

Spuneam intr-o editie anterioara ca voi vorbi despre afaceri pe care consider ca merita sa fie supuse atentiei. Dupa Zaza Pizza, iata ca avem si un prim exemplu din industria hoteliera autohtona. Desi pare greu de crezut, ei bine exista si asa ceva.

Pensiunea Tamina este situata in Predeal, vizavi de Hotel Orizont, pe drumul ce duce catre Trei Brazi.
Inca de la intrare vei fi intampinat(a) cu un zambet larg de catre un angajat al pensiunii si de cele mai multe ori chiar de insasi proprietarul pensiunii (Dl. Negulescu). Poate ca “zambet larg” suna a cliseu, insa din pacate nu gasesc cea mai buna descriere a unui om care se bucura ca te vede.

Este una dintre acele mici afaceri de familie in care antreprenorii pun pasiune inainte de toate, iar asta se regaseste de la nivel macro si pana la detalii. De la dormitorul camerei in care poti da o tura cu bicicleta, o baie incapatoare, bine accesorizata si incredibil de curata, pana la spatii in care te poti delecta cu o cafea, poti lua masa sau poti face un gratar in aer liber, ajutat chiar de personalul pensiunii in cazul in care esti afon la aprinsul gratarului…  asa ca mine. Peste toate acestea, un vin bun din partea casei (din recolta proprie – din Focsani) este o adevarata delectare in serile reci de la munte. Prima sticla de vin am primit-o intr-un hotel in Taivan, pe a doua chiar aici, la Tamina.

Cum weekend-ul este aproape si sunt sigur ca vor mai fi multe weekend-uri de petrecut vara aceasta, sper sa consideri utila aceasta recomandare.

Computex Taipei – 5 zile in 5 idei


Orasul. Am ajuns in oras destul de tarziu, in jur de ora 19.00 (ora lor) dupa un zbor obositor de aproape 17 ore. Se pare ca majoritatea isi incepe programul foarte dimineata iar incepand cu ora 17.00, strazile se umplu de masini, scutere si pietoni. “Scuteristii” au locul lor rezervat la plecarea de la semafor, evident pleaca primii.
Aproape in fiecare colt de strada se prepara mancare, incepand de la briose, pui, rate prajite in ulei si asezate stive in vitrine sau legume pe plita pregatite pe tarabele improvizate pe trotuar, restaurante pentru toate categoriile si pentru toate gusturile sau deja cunoscutele McDonald’s si KFC. Magazinele de produse electronice sunt la tot pasul, cafenele, confectii, florarii, mici piete de fructe, totul ingramadit astfel incat iti este aproape imposibil sa remarci totul la o singura plimbare prin zona. Ca shopper sau ca si simplu turist este o experienta unica. Evident nu tot orasul arata asa ci doar arterele comerciale.
Bulevarde largi de sase benzi strabat orasul, transportul urban are o infrastructura impresionanta, practic ai cel putin 4-5 alternative de a ajunge dintr-un punct intr-altul. Traficul rutier este haotic insa nu auzi pe nimeni injurand sau claxonand excesiv. Asa cum remarcase la intoarcere vecinul meu de scaun in avion (un norvegian), taivanezii se atentioneaza intre ei cu un claxon scurt iar europenii cu doua claxoane lungi (claxonul fiind exprimarea vie a nervozitatii).
Cladiri inalte din beton si sticla si foarte rar cate o oaza de verdeata – un mare minus pentru clima lor calda-umeda si aerul extrem de poluat. Intr-un astfel de oras te simti cu adevarat mic..  sau poate era doar o senzatie de-a mea. Totul este intr-o continua agitatie pana pe la orele 22.00 cand strazile se golesc si totul capata o alta dimensiune. Continue reading Computex Taipei – 5 zile in 5 idei

S-a lansat FashionUP.ro

O veste buna pentru barbatii obisnuiti sa astepte cu sacosele in fata magazinelor de imbracaminte pentru femei si in acelasi timp o veste buna pentru doamnele si domnisoarele pentru care o zi intreaga nu era suficienta pentru shopping. Avand in vedere ca noul magazin vizeaza ambele categorii, este o veste buna pentru toata lumea.

FashionUP s-a lansat astazi si este primul mall online dedicat celor mai impotante brand-uri de imbracaminte, incaltaminte si accesorii vestimentare.

Marius Ghenea a pasit in aceasta industrie ca investitor alaturi de compania Online Fashion Group SRL si cunoscandu-i ambitiile sunt convins ca business-ul va merge tot in sus.

Mult succes Marius, succes Online Fashion Grup!