Madalin Durca 10 May 2009
Nu cred ca a existat companie pentru care sa lucrez si sa nu fiu intrebat: “voi pe ce loc sunteti?”. Fie ca lucram in retail sau in publicitate, aceeasi intrebare ma lovea aproape la fiecare intalnire. A fost o vreme cand presiunea de a fi numarul unu era atat de mare incat vedeam doar inainte si nu prea ne interesa ce lasam in urma. Actiunile de marketing erau setate doar pe directia inainte. Wrong way!
Ma uit acum in jur si imi dau seama ca majoritatea afacerilor care sufera sunt cele care si-au dorit mai mult, nu cele care si-au dorit mai bine. Din pacate acesta nu este doar un simptom al retailului, insa aici este cel mai vizibil. Frenezia cu care s-au deschis banci sau farmacii este incredibila. Frenezia cu care retailerii offline de electrocasnice, de exemplu, au deschis magazine pe suprafete de sute de metri patrati in orase de doar 40,000 de locuitori – majoritatea lor depinzand de job-ul la un combinat din apropiere – este de asemenea un indicator al acestei obsesii. Costul rezultat din hranirea acestui orgoliu este mult prea mare si devine si mai mare atunci cand simti ca te apropii de numarul unu. Continue Reading »
Madalin Durca 24 April 2009
Intotdeauna m-am intrebat de ce corporatii atat de mari si cu o reputatie foarte buna simt nevoia sa isi dea singure “bile negre” cu astfel de anunturi. Pentru cine nu este familiarizat, pe masina este postat urmatorul mesaj: “Sofer indisciplinat in trafic? Sunati la numarul 080 xxxx!”
Ma intreb cui foloseste? Deci, compania plateste pentru acest serviciu pentru ca “cetatenii de bine” sa-i reclame angajatii pentru parcari aiurea, taiatul fetei in trafic si alte lucruri pe care pana la urma voit, nevoit sau din greseala, cu totii le facem. Come on!
Cu alte cuvinte, ma duc si negociez contracte, aduc companiei vanzari si un manager care a ales cea mai costisitoare alternativa pentru ca el sa se debaraseze de orice responsabilitate, imi pune din start eticheta de fraier.
Nici o companie nu cred ca isi poate plati angajatii pe masura dorintelor lor, insa climatul bazat pe respect reciproc nu costa pe nimeni nimic. Respectul este de cele mai multe ori un factor motivant mult mai puternic, iti loializeaza angajatii si ar trebui sa inceapa sa functioneze inca de la primul interviu. Angajatii isi vor respecta job-ul la fel de mult pe cat sunt de respectati.
Imaginea de mai sus imi aduce aminte de un sef zelos care mi-a spus odata, “Daca ai probleme cu sclavii astia, imi spui mie”. Bineinteles ca “sclavii” erau de fata.
Lucrurile stau de fapt mult mai simplu. Atata timp cat porti insemnele companiei trebuie sa accepti ca esti asociat cu compania respectiva. Perceptia despre o companie nu va fi formata pe de-a intregul datorita marketing-ului ci datorita relatiei pe care o au clientii cu angajatii acesteia. Ori aceste mesaje nu fac decat sa ma discrediteze din start ca angajat. La randul tau trebuie sa fii constient ca un sofer pe care il injuri in trafic, maine poate fi clientul tau.
Madalin Durca 16 September 2008
Te angajezi intr-o companie in care “rupi usa” la orele 18.00 si nu iti reproseaza nimeni ca faci asta, pentru ca e dreptul tau. Jumatate din timpul petrecut la birou il pierzi pe messenger si pe youtube. Cealalta jumatate incercand sa faci ceva, dar te enervezi repede pentru ca munca asta nu e de tine. Pur si simplu nu vrei sa intelegi in ce consta ea pentru ca ai valoare si nu te prinde. Iti sare mustarul pentru ca managerul tau iti trimite semnale ca esti in intarziere si le spui colegilor printre dinti ca “e un cretin”.
Solutia este sa ceri o avansare… si chiar o faci, incercand sa-ti gasesti cuvintele potrivite pentru ca stai prost cu diplomatia. Evident ca nu primesti nimic, iti dai demisia si trantesti usa nervos convins ca firma se va duce de rapa fara tine. Te retragi pe un blog sau pe un forum si incerci sa-ti gasesti repede cativa sustinatori care s-au simtit la randul lor nedreptatiti in scurta lor cariera. Un post, doua, trei si discutia se stinge.
Noroc ca piata este mare, iar maine vei merge la un nou loc de munca. Prima zi, alti colegi si alti manageri cretini incapabili sa-ti recunoasca adevarata valoare. Deci, mai bine deschide din nou lista de messenger, unul doua filmulete dragute si hai sa vedem ce mai e nou pe internet. Este greu sa faci cariera atunci cand altii nu te apreciaza…
Madalin Durca 20 March 2008
Imi amintesc despre cativa colegi de breasla care au renuntat la marketing pentru a se apuca de tot felul de job-uri “temporare”, apoi nu am mai auzit nimic despre ei. Deceptie, lipsa de orizont sau pur si simplu nu au mai vrut sa faca asta. Cine stie…
Adevarul este ca molima parerilor neavizate dintr-o companie va rapune pana si cele mai stralucite idei. Un marketing vizionar, devine tot mai greu de aplicat atunci cand sunt prea multe pareri la masa, iar initiativele tale devin subiect de “voting”. Problema este ca de cele mai multe ori ajungi sa vorbesti despre viitor unor oameni care nu vad mai departe de ziua de maine.
Ideile noi se lovesc adesea de o puternica rezistenta la schimbare sau de oameni care nutresc un fel de admiratie ascunsa pentru actiunile competitiei: “Uite cutare competitor cum face. Vezi, noi de ce nu facem asa?”.
Pentru un om de marketing, cativa ani de lucru petrecuti intr-un mediu plat, in care orice initiativa este trecuta prin filtrul unei gandiri calate in conventional, inseamna epuizare. Treptat, flacara ti se va stinge si vei fi resemnat cu gandul ca atat se poate. Continue Reading »
Madalin Durca 22 February 2008
Cu ceva timp in urma, conduceam departamentul de marketing al unei companii in care activitatea era destul de intensa, proiectele se derulau pe banda iar termenele de executie erau demne de cartea recordurilor. Desi lucram deja de o perioada buna de timp cu diversi furnizori de servicii publicitare, intotdeauna se gaseau altii noi care promiteau preturi mai mici, calitate mai mare si alte povesti pe care insistau sa ti le spuna in fiecare zi.
Furnizorii cu care lucram, aveau deja o reputatie pe piata si se sincronizau bine cu ritmul nostru de lucru, pe cand ceilalti, apareau si dispareau zilnic. In plus, calitatea lucrarilor lor se dovedea pana la urma a fi mult inferioara, comunicarea se derula greu, adica exact pe dos.
Incercam sa scap de acest stres zilnic pasandu-i elegant.
Intr-o zi am cedat invitatiei unuia si am fost de acord sa stabilim o intalnire. Il amanasem destul de mult si nu stiam ce scuza sa mai folosesc. Tipul a venit cu mana goala, fara nici un material de prezentare, mi-a intins o carte de vizita modificata cu pixul si a inceput sa vorbeasca foarte dezinvolt in timp ce rula intre degete, ca pe o tigara, cartea mea de vizita. Era foarte documentat, stia destul de multe despre industrie, dar nu povestea nimic despre afacerea lui. La sfarsit ma intreaba: “Ia zi? Cum facem sa colaboram si noi?”
Continue Reading »